Spiraea × vanhouttei – Cununiță (Floarea miresei)

Spiraea × vanhouttei – Cununiță (Floarea miresei)
O cascadă de flori albe, ca un voal de mireasă, în fiecare primăvară

Cununița e unul dintre cei mai iubiți arbuști din grădinile românești. În aprilie–mai, ramurile ei lungi, arcuite se acoperă complet de buchete de flori albe, iar tufa pare o cascadă albă, ca un voal de mireasă. Rezistă la ger, secetă și soluri sărace, crește până la 1,5–2 m și e ideală ca exemplar solitar, în grupuri sau ca gard viu liber, înflorit.

Spiraea × vanhouttei e un hibrid între două specii de spiree din China, obținut în Franța, în secolul al XIX-lea. Semnul „×” din nume arată că este un hibrid. În România e cunoscută popular ca „cununiță” sau „floarea miresei”, pentru că ramurile ei înflorite amintesc de cununa și voalul unei mirese. E o plantă tradițională, prezentă de generații în curțile și grădinile de la țară și de la oraș.

Florile sunt mici, albe, cu stamine galbene, grupate în buchete rotunde, dese, de-a lungul întregii ramuri, de la bază până la vârf. Înflorirea, în aprilie–mai, ține 2–3 săptămâni și e atât de bogată încât frunzele aproape nu se mai văd. Florile sunt căutate de albine și sunt frumoase și tăiate, în vază.

Frunzele sunt mici, rombice, ușor lobate, verde-albăstrui. Toamna se colorează în galben, portocaliu și roșu-purpuriu. Crește într-o tufă largă, cu ramuri lungi, arcuite, ca o fântână.

Arată foarte bine:

ca exemplar solitar, în gazon sau lângă intrare;
în garduri vii libere, înflorite;
în grupuri cu forsiția, liliacul și gutuiul japonez, pentru o primăvară colorată;
în fundalul bordurilor, alături de lalele și narcise;
pe taluzuri și pante, unde ramurile cad în cascadă;
în grădinile rustice și de țară;
în spații verzi urbane, datorită rezistenței.

Caracteristici:

Tip: arbust cu frunze căzătoare
Formă: tufă largă, cu ramuri lungi, arcuite, ca o fântână
Creștere: moderată spre rapidă, 30–40 cm pe an
Înălțime: 1,5–2 m
Lățime: 2–2,5 m
Flori: albe, în buchete dese, de-a lungul ramurilor, în aprilie–mai
Frunze: mici, verde-albăstrui; galben, portocaliu și roșu-purpuriu toamna
Expunere: soare pentru înflorirea cea mai bogată; tolerează semiumbra
Sol: orice sol bine drenat, inclusiv calcaros, argilos sau sărac
Rezistență la secetă: bună, după înrădăcinare
Rezistență la ger: excepțională, până la aproximativ −30 °C
Utilizare: exemplar solitar, garduri vii libere, grupuri, borduri, taluzuri, grădini rustice, spații urbane

De ce să alegeți cununița:

Înflorire spectaculoasă, o cascadă de flori albe primăvara.
Plantă tradițională, iubită în grădinile românești.
Colorit frumos toamna.
Rezistă la ger, secetă și soluri sărace.
Crește pe orice sol.
Întreținere minimă.

Sfaturi de plantare și îngrijire:
Plantați-o toamna sau primăvara devreme, într-un loc însorit sau în semiumbră. Lăsați 1,5–2 m între plante, pentru că ramurile arcuite au nevoie de loc. Pentru garduri vii libere, plantați 2 plante pe metru liniar. Udați regulat în primul an, până se înrădăcinează. Apoi suportă bine seceta, iar udarea e necesară doar în verile foarte uscate.

Tăiați-o imediat după înflorire, nu toamna sau iarna. Cununița înflorește pe ramurile din anul anterior, așa că o tăiere toamna înseamnă mai puține flori primăvara. După înflorire, tăiați de la bază câteva dintre cele mai vechi ramuri și scurtați ramurile care au înflorit. Tufa se reînnoiește și își păstrează forma arcuită. Nu o tundeți „în formă de minge”, pentru că își pierde silueta ca de fântână.

Bine de știut: dacă după mulți ani tufa devine rară și înflorește slab, o puteți reîntineri: tăiați toată tufa scurt, la 20–30 cm, imediat după înflorire. Va lăstări viguros și va înflori din nou bogat după 1–2 ani.

Citește mai mult