Thuja Platycladus orient. Pyramidalis Aurea
Thuja Platycladus orientalis este un conifer cu frunzele si portul vesnic verde. Acest soi de conifere face parte din familia Cupresaceae. Este un gen distinct ce contine o singura specie de Platycladus orientalis, cunoscut si sub numele de Arbovitae chinezesc sau Biota. La maturitate poate ajunge la o inaltime de 2 – 3 m.
Frunzele au o culoare atragatoare de galben – auriu – lamaie si cresc sub forma aciculara, moale, aplatizata cu aspect solzuros. Toamna ramurile verticale dezvolta treptat o nuanta de bronz.
Locurile perfecte pentru plantarea acestui conifer pitic sunt zonele cu soare, dar tolereaza foarte bine si zonele cu semi-umbra. La plantare este obligatoriu ca planta sa aiba pamant pe radacini. Thuja este un arbust extraordinar de rezistent la ger si seceta, prefera solurile fertile, insa suporta si solurile calcaroase. Rezista la temperaturi de pana la -25 grade Celsius.
Se poate planta solitar sau in grupuri. Taierea se poate efectua de doua ori pe an, primavara si in luna Iunie. Se pot tunde in diferite forme. Datorita formei compacte si a dimensiunilor reduse este foarte potrivit pentru decorarea gradinilor care au o suprafata mica. Se planteaza ca arbust solitar sau aliniat pe langa borduri, trotuare sau alei. Se pot realiza si garduri vii interesante si foarte aspectuoase cu ajutorul acestui conifer de talie mica. Distanta de plantare pe rand pentru gard viu este de 50 cm. Thuja Platycladus orientalis Pyramidalis Aurea este un conifer extrem de decorativ, prin culoarea interesanta a frunzisului. Este bine adaptata la mediul urban.